Ougomonitsya

Am discutat de multe ori cu Părintele Doroftei, cât timp am fost găzduit în coliba de bârne din marginea pădurii. Într-o zi, l-am întrebat:
-Cum se poate dobândi liniştea lăuntrică?
– Se cere să ai ougomonitsya, răspunse Părintele Doroftei surâzând.
– Şi ce este ougomonitsya?
– Iată! Pe când eram tânăr frate la Valaam, bătrânul sub a cărui ascultare mă aflam mi-a spus odată: „Dimitri, cu greu vei ajunge să ai ougomonitsya. Tu ai o fire veselă şi iscoditoare, eşti mereu în mişcare. Dar dacă nu te domoleşti, nu vei dobândi rugăciunea desăvârşită şi viaţa ta aici la mănăstire va trece în zadar. La ce bun să fii călugăr, dacă nu eşti om al rugăciunii?” Atunci l-am întrebat şi eu, cum mă întrebi frăţia ta acum: „Ce se înţelege prin ougomonitsya?” „E foarte simplu, mi-a răspuns bătrânul. Acum este vară, şi pesemne frăţia-ta aştepţi să vină toamna, când e mai puţin de lucru la câmp.” „Aşa e, Părinte”, am zis. „Ei bine, va veni toamna şi vei fi nerăbdător să vină iarna, cu primii paşi pe zăpadă şi cu sfintele sărbători. Iar când vor veni şi acestea, tu te vei gândi la Sfintele Paşti, sărbătoarea luminată a Învierii Domnului. Nu-i aşa?” „Aşa este, părinte.” „Acum eşti ucenic, dar cred că aştepţi ziua când vei fi rasofor.” „Da, Părinte.” „Şi după aceea vei aştepta schima cea mică şi mai târziu preoţia. Asta înseamnă că nu ai dobândit liniştea şi nemişcarea lăuntrică, că nu ai ougomonitsya. Dar când toate îţi vor fi totuna, toamnă sau primăvară, vară sau iarnă, Crăciun sau Paşte, că eşti frate sau că eşti schimonah, şi când nu mai căuta mai departe de ziua de astăzi, căci «ajunge zilei răutatea ei», când nu vei mai nădăjdui sau aştepta nimic, ci te vei fi predat cu totul voii lui Dumnezeu, atunci vei fi dobândit ougomonitsya.”
Au trecut mulţi ani de atunci. Am primit rasa şi preoţia şi încă mai aşteptam ceva. Mi s-a schimbat ascultarea, şi mi s-a dat cea de bucătar. N-o doream, dar a trebuit să mă supun. Ei bine, când ne-au trimis în cele din urmă aici, în timpul războiului, am venit bucuros în vreme ce alţii plângeau pentru pierderea frumoasei noastre mănăstiri de pe Lacul Ladoga, care este acum ocupată de atei. Totul este sub voia lui Dumnezeu. Dacă primeşti voia Lui împăcat şi cu dragoste, şi nu aştepţi să-ţi fie împlinite dorinţele tale, vei avea ougomonitsya. Dar eşti încă departe de a o avea, Serghei Nikolaevici, căci îţi cauţi încă voile tale. Dar fără a dobândi ougomonitsya nu poţi ajunge la rugăciunea desăvârşită.

Din cartea lui Serghei Bolşakov – Lecţii duhovniceşti. Oameni ai lui Dumnezeu şi învăţăturile lor despre viaţa creştină

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s