Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuiri la Psalmi, PSALMUL 16

Acest minunat psalm este foarte simplu, dar şi foarte important. Este rugăciunea unui om îndurerat.
Dacă astăzi nu suferim, să nu uităm că s-ar putea ca mâine să suferim şi că în jurul nostru se află atâţia fraţi de-ai noştri, prieteni de-ai noştri, oameni apropiaţi sau străini, care nu încetează să fie mădulare ale trupului nostru. Să ne rugăm pentru aceşti oameni cu acest psalm sau cu cuvinte asemănătoare. Am spus însă că dacă nu suferim astăzi, vom suferi poate mâine. Dar mai degrabă suferim întotdeauna.

Tot ce există în afară poate fi pricină de durere. Lupta noastră creştinească este încă un motiv de durere. Satana „ca un leu răcnind” (1 Ptr. 5, 8), ca un pui de leu ce locuieşte întru ascunsuri, caută prilejul să ne ducă în ispită. Chiar şi prieteniile şi iubirile noastre, toate pot să devină pricini pentru aceasta. Putem să spunem că viaţa noastră este o pătimire. Dar să nu uităm cel mai adânc înţeles pe care ni-l dă acest psalm. Durerile, greutăţile, nereuşitele, pătimirea în general, sunt o cercetare a lui Dumnezeu. Tocmai atunci când pătimim, Dumnezeu este cu noi. Dar când viaţa noastră este liniştită, atunci să ne gândim dacă nu cumva Dumnezeu nu este lângă noi, pentru că pătimirile noastre alcătuiesc slava noastră, cununa noastră.
Dar când pătimim, putem să înfăţişăm două lucruri înaintea lui Dumnezeu: primul va fi virtutea noastră, conştiinţa noastră liniştită. Va fi dorinţa noastră după dreptăţi sau stăpânirea voii lui Dumnezeu asupra noastră; strădania noastră, voia noastră să fie voia lui Dumnezeu. Al doilea este desăvârşita noastră încredere, desăvârşita noastră încredinţare în mâinile lui Dumnezeu cu toată răbdarea. Vor veni în viaţa noastră sau, mai degrabă, vin neîncetat clipe în care toate ni se par pierdute, când şi cei pe care îi iubeam şi în care aveam încredere ni se pare că ne-au uitat, că sunt departe de noi, străini de noi. Vor veni clipe după clipe în care ni se va părea că nu mai este nicio nădejde. Acestea sunt tocmai răstimpurile în care Dumnezeu ne cercetează, ca să vadă răbdarea noastră, dovada iubirii noastre.
Spuneam mai înainte că, de multe ori, cei credincioşi se smintesc de fericirea necinstitorilor şi a necredincioşilor. Într-adevăr, când aruncăm o privire în jur, vom vedea că Dumnezeu Îşi împarte bunătăţile în mod foarte nedrept după logica omenească. Acolo unde ar trebui să dea fericire, dă nefericire. Acolo unde ar trebui să dea bogăţie, dă sărăcie, şi acolo unde ar trebui să dea sărăcie, dă bogăţie. Când aşteptăm să ne binecuvânteze, atunci ne dă o lovitură zdravănă, în timp ce pe alţii îi ţine într-un neîncetat zâmbet. Am spune, folosind o expresie contemporană, că Dumnezeu mereu face preferenţialisme. Ne smintim de asta. De ce oare?
Pur şi simplu, pentru că inima noastră se îndreaptă spre toate acestea, este ţintuită în acestea, le iubeşte, le doreşte cu tărie. Dezlegarea dramei însă trebuie căutată altundeva. Nu va trebui să cerem încetarea acestui preferenţialism aparent, a cestei nedreptăţi. Schimbarea va trebui să se facă înlăuntrul nostru. Trebuie să ajungem cu desăvârşire străini de tot ce este omenesc, de orice logică omenească, de orice gând omenesc şi de orice bun. Să fim nepăsători faţă de toate! Când ne înstrăinăm de tot, atunci Dumnezeu va putea fi totul pentru noi, numai Dumnezeu să rămână pentru noi. Acest lucru ne va da adevărata liniştire. Altfel, dacă există chiar şi un singur lucru în inima noastră care nu este al celeilalte vieţi, ci al acesteia, să ştim că adesea ne vom chinui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s