Maica Gavrilia Papaiannis – Scrisoare către o fostă căutătoare "orientalistă"

Athena, Sept.1986.

… ţi-am ascultat problemele. Am ascultat şi la cum gândeşti şi simţi. Vreau doar să-ţi spun doar un lucru, draga mea M. Nu zăbovi prea mult asupra acestei aşa-zise explorări a sinelui; te va face să uiţi şi de Dumnezeu, şi de aproapele tău. Eu cred că dragostea adevărată pentru Dumnezeu îţi dă putinţa să-L vezi în toată Zidirea Sa şi îndeosebi în aproapele nostru. Şi când ne uităm la aproapele, îi purtăm de grijă, până ce, în cele din urmă, uităm de sine. Ştiind că ai fost crescută în credinţa creştină, te întreb: trebuia să mergi la Sai Baba ca să auzi vorbindu-se de „inima curată”? Dacă-ai fi citit măcar Evanghelia, ai fi ştiut că Domnul Însuşi a spus: „fericiţi cei curaţi cu inima”… Iar undeva în Vechiul Legământ stă scris: „O voi duce pe ea la pustie şi voi grăi după inima ei”… Nu vorbim cu Dumnezeu după mintea noastră. Inima este cea care vorbeşte.

M-ai întrebat şi dacă ar trebui să ceri să fii botezată, de vreme ce ai primit deja mirungerea. Această mirungere, însă, a avut loc cu mult timp înainte de şederea ta îndelungată în această filosofie [orientală]. Crezi că ea nu ţi-a afectat nicicum lăuntrul? Ei, bine, să ştii că a făcut-o. Şi încă într-o măsură foarte mare. Din această pricină, de fiecare dată când te aduni la rugăciune, la închinare, mintea ta rătăceşte la feluritele poziţii folosite de yoghini: la îndreptarea spatelui şi la o sumedenie de alte exerciţii care nu au nimic de-a face cu Duhul lui Dumnezeu.
Cineva spunea odată: „Când sufletul îngenunchează la picioarele lui Hristos, ce importanţă mai are dacă trupul stă jos, în picioare, în genunchi sau întins?” E complet irelevant! Abia când ai încetat să te mai gândeşti la trupul tău şi la tine însuţi te poţi uni cu adevărat cu Puterea lui Dumnezeu.
Rosteşti adesea cuvinte precum: „Ce-ai zis?… De ce ai spus lucrul acela?… Te-a insuflat Dumnezeu să-l spui?… A fost dintr-o luminare?… A venit de la mintea ta?…” Ei, bine, dacă aş sta să mă gândesc aşa în fiecare clipă, zi de zi, n-aş mai fi în stare să zic nimic… din pricină că ne ştim prea bine nevrednicia de a-i povăţui pe alţii. În schimb, eu doar simt pentru alţii, şi sufăr mult alături de cei pe care-i văd în jur, încât mă simt ca una dintre ei. Şi, din acea clipă, încep să zic: „Dacă aş fi în locul tău, aş face aşa…” Tu, însă, pari să vrei ca cineva să te ia de mână şi să te facă sluga sa, să-ţi zică: fă asta, fă aia, acum stai, acum ridică-te, acum du-te şi ia banii pentru care ai muncit, acum nu lua banii, acum pune-ţi rochia roşie, acum cea albă… Of! Aceasta este robie! Să ţii minte, însă, că Dumnezeu ne-a făcut fiinţe libere! Mulţi mi-au spus: „Mai bine nu ne-ar fi făcut Dumnezeu liberi, fiindcă chiar nu ştim care e Voia Sa!” E un lucru tare ipocrit să zici asta! Voia lui Dumnezeu se vădeşte în aproapele, însă noi continuăm să zicem: „Nu ştiu… Nu ştiu…” doar din pricină că nu vrem să înţelegem!
Ai idee câţi ani am studiat – şi încă mai studiez – Evanghelia? Ei, bine, sunt într-o poziţie în care pot spune că aşa cum o bună gospodină citeşte mai întâi reţeta pentru a pregăti o prăjitură, apoi începe să adune toate ingredientele potrivit reţetei, dar descoperă în cele din urmă că prăjitura ei a fost un eşec, şi o aruncă câinelui… aşa este şi viaţa noastră. Citim instrucţiunile pentru viaţa noastră – adică Evanghelia – însă… dă greş! Apoi mai încercăm o dată, şi încă o dată… şi încă o dată… însă, ca şi cu prăjitura, la una din încercări am pus prea mult ou, la alta prea puţin zahăr… ei, aşa e şi în viaţă. La un moment dat, va fi de vină egoismul nostru, altădată va fi din pricină că am vorbit de aproapele ca şi cum n-ar fi fost fratele nostru… şi toate acestea se vor aduna în cele din urmă şi se vor face ca un bolovan care ne va trage în adâncul mării şi ne va îneca, nimic mai mult…
Spui că draga noastră G. ţi-a spus: „Du-te înapoi (la mine) şi ascult-o, orice ţi-ar zice. Atunci îţi vei găsi calea, fiindcă ea ştie să citească minţile”… Iar tu mă întrebi: „Chiar poţi citi minţile?” Draga mea M., închipuieşte-ţi ce-ar fi să pot citi cu adevărat minţile! Nu pot înţelege mai nimic din ce-mi spui, fiindcă e atât de intelectual! Eu ştiu doar cum să te iubesc. Din toată inima mea. Iubesc şi întregul Cosmos [lume, gr.] din toată inima mea. Pentru mine, nimeni nu e un „străin”, nimeni nu e „al meu”; nu există oameni albi, negri sau roşii… Nimic de genul ăsta… Nu uita, dragă M., că cel dintâi păcat a fost săvârşit cu mintea, şi unii dintre îngeri, din îngeri de lumină au ajuns îngeri ai întunericului, draci. Ştii cât de înfricoşat lucru poate fi când o astfel de putere – care nu vine din Lumină – îţi înfăţişează anumite lucruri cu o aşa de mare frumuseţe, o aşa putere, o aşa bunătate, şi, prin toate acestea, care sunt în esenţă bune, te poate sili să le pui în practică? Ar trebui să ne păzim de astfel de lucruri. Ştii, mă întreb de ani buni, care este înţelesul cuvintelor: „Dacă lumina dinlăuntrul tău este întuneric, atunci cât de mare este întunericul?” Ştii că atunci când credem că avem Lumina înlăuntrul nostru, uneori avem de fapt Întuneric, pe care îl întrebuinţăm împotriva fratelui nostru crezând că aşa îl ajutăm şi îl iubim, pe când, în realitate, acestea sunt lucrările Întunericului, pe care noi îl percepem ca Lumină… În această privinţă, îţi pot spune despre cineva care îşi iubea nespus sora, suferindă de întristare; el a ajuns să creadă că prezenţa sa era atât de imperativă, încât a încetat să mai meargă la lucru. Ajunsese să spună despre sine: „Dacă nu i-aş sta alături, ce s-ar alege de ea?” …Îţi poţi închipui aşa grad de necredinţă? Cu alte cuvinte, ne punem chiar şi în locul ajutorului lui Dumnezeu?… Ei, în această pildă se poate desluşi limpede înţelesul cuvintelor „Dacă lumina dinlăuntrul tău…”
Altundeva, îmi spui că atunci când faci o faptă bună, îţi zici: Vezi? Am făcut asta… Dă-mi voie să-ţi povestesc o întâmplare… Odată, citeam scrieri ale Sfinţilor Părinţi împreună cu o doamnă cunoscută de-a mea. Ne cunoscuserăm amândouă cu Preasfinţitul Damian, aşa că, într-o zi, i-am spus: „De ce să nu mergem la el să ne spovedim şi să luăm blagoslovenie?” Am mers şi, printre altele, el i-a spus că are un ego pe care încă nu şi-l descoperise, şi că dacă nu va ajunge la pocăinţă, nu va dobândi Bucuria întru Hristos. Această descoperire a mişcat-o cumva, şi s-a dus acasă şi a început să plângă şi să suspine. O săptămână întreagă n-a contenit să plângă… După câteva zile, am mers iarăşi la Preasfinţitul. Iar eu i-am zis: „Părinte, ce să facem? Plânge neîncetat, zi şi noapte! Ce putem face?” Iar el mi-a răspuns, cu un zâmbet serios: „Dar ce spui? De când sunt n-am dobândit atâta plâns şi atâta pocăinţă!” …Am plecat şi, pe drumul de întoarcere, ce crezi că mi-a zis ea: „Ei, vezi? Ai auzit ce-a zis? Nici măcar el n-a dobândit aşa mare pocăinţă!” Aşadar, dragă copilă M., te voi lăsa să tragi singură concluziile…
Atât am avut să-ţi spun astăzi. Iar acum, mă rog ca harul Domnului să-ţi fie aproape, şi lumina lui Hristos să-ţi lumineze calea… Slobozeşte-te în mâinile Domnului, dragă M., şi cu timpul El va îndrepta feluriţi oameni către tine, pentru a-ţi spune care e Voia Sa. În cele din urmă, în adâncă tăcere şi întru rugăciune, vei învăţa nemijlocit care este Voia Sa. Atunci vei trăi pururea în Lumina şi Bucuria lui Hristos…
(„Nevoitoarea dragostei”, pag. 428-431)

http://ro.orthodoxwiki.org/Gavrilia_%28Papaiannis%29

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s