Arhim. Emilianos – Ușurința silirii și sila ușurinței

Prolog

În chip înțelept precizează Domnul că “Împărăția cerurilor se ia cu sila și silnicii o răpesc” (Mt. 11, 12). Prin urmare, toți cei ce cred în Hristos viețuiesc ca niște silnici și luptători, ostenindu-se și chinuindu-se, până când “Hristos Se sălășluiește” (Ef. 3, 17) în inimile lor. (…)
Și foarte marele Apostol Pavel, credincios cuvântului Domnului, se bucură și mulțumește atunci când sila evanghelică e împinsă până la cruce și moarte, mărturisind că “cei ai lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Ga. 5, 24), lăudându-se “în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Ga. 6, 14).
Sfinții Părinți, conformându-se și ei în continuare acestui principiu și acestei obârșii evanghelice a vieții în Hristos ne spun cu credință și convingere: “Calea Domnului este o cruce de zi cu zi”. Altul zice: “Cel care își face silă lui însuși în toate, acesta e monah”. Iar altul: „Monahul este o silă necontenită a firii”.
Această axiomă duhovnicească a devenit o conștiință a tuturor celor care urmează pașilor lui Hristos și privesc sila ascetică ca pe o imitare martirică, care aduce o răsplată veselă și făgăduința vieții veșnice.
Dar cum anume se face sila un astfel de elan și izvor de ușurare pentru atleții credinței? Strigătul pe care-l auzim în fiecare zi din zeci de mii de inimi: “Lasă-mă să mă odihnesc!” (Ps. 38, 8-12), își găsește un răspuns sigur, un ecou izbăvitor: “Nimeni să nu caute ușurarea, ci să suspine acum și să se necăjească, ca să moștenească lărgimea Împărăției lui Dumnezeu”.

 

I. Cauza silei

Prin neascultarea sa în rai Adam a introdus în viața neamului omenesc păcatul și a pricinuit schimbări și răsturnări cosmogonice. A desființat simplitatea în el însuși și în toți oamenii de atunci încoace, iar împreună cu simplitatea a desființat și pacea, liniștea, nepătimirea, iubirea, și ne-a dat în schimb dezbinarea gândurilor, a închipuirilor și faptelor, stăpânirea de către alții, remușcările, neputințele, amărăciunea vieții. Omul nu mai face ceea ce vrea, ci face ceea ce urăște (cf. Rm. 7, 15).
Această stare de condamnat care este a noastră o lăsăm moștenire copiilor noștri, mediului, prietenilor noștri, monahilor noștri, copiilor Bisericii noastre. Astfel, în locul unei miresme de viață transmitem mireasma morții. Căderea l-a făcut pe om rob unui cerc vicios alcătuit din durere și plăcere. Căutăm plăcerea și găsim durerea. Fugim de durere, semnalul morții, și auzim semnalul stricăciunii și al iadului. De ce? Fiindcă omul, “făcându-se călcător al poruncii și necunoscând pe Dumnezeu”, și-a risipit puterile minții și voinței în lucruri sensibile, în interese absurde și animalice, contrare firii.
Din clipa aceea în viața omului se introduce sila ca suspendare a morții, îngrădire a vieții dumnezeiești și împrejmuire a luminii veșnice.
Din fericire însă, Hristos, Adam cel Nou, a trăit împreună cu omul, a reaprins cenușa și a făcut vie din nou făptura lui Dumnezeu. Luând ființă, așadar, din Fecioară, asigură fără păcat replăsmuirea omului celui căzut și readuce la frumusețea originară pe tot cel ce vrea aceasta. Prin moartea Sa cea de bunăvoie, El, Hristosul nostru, ne-a atras la nemurirea Sa. Ne-a dat posibilitatea de a ne hotărî și de a trăi cele adevărate, cuviincioase, drepte, curate (cf. Flp. 4, 8), virtutea, cele lăudabile. Cum anume? Prin silire.
Fiindcă acest element nou al vieții noastre, și anume păcatul și patimile, cer sila, dat fiind că “păcatul e cu anevoie de șters”. Așa cum spune bătrânul Iosif († 1959), când e vorba să ne hotărâm între ce este și ceea ce trebuie, înăuntrul nostru are loc un război civil.
Așadar, sila e necesară, fiindcă patimile noastre sunt nenumărate, așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: “De aceea viața noastră s-a făcut plină de suspine”. Vedeți, așadar, ce ne-a făcut ușurătatea. Măsurați oroarea, “sila ușurătății”. Așadar, firea noastră se împarte, se scindează în zeci de mii de părți, se sfâșie însă și inima noastră. Această consecință a păcatului se preface într-o mulțime de boli vătămătoare pentru noi. Nu vorbesc despre patimile mari, urât mirositoare, ci despre cele mai mici: iubirea de sine, slava deșartă, sminteala, tirania, înfumurarea, instabilitatea, îndoiala, flecăreala, gelozia, invidia, întristarea, deznădejdea, disperarea, plictiseala, melancolia, lașitatea, plânsul fără vreme, tânguiala, mâhnirea. “Toată viața celui necucernic e într-o grijă”, spune Iov (15, 20). Aceasta înseamnă: temeri, lupte, spaimă, inimă obosită și întunecată, viață împărțită — sila ușurătății.
Leacul? Necazul de bunăvoie, sila evanghelică. Ușurarea silei. Lupta care ne face bucuroși, nobili, dulci, pașnici. Inima noastră devine atunci o grădină atotdesfătată, sediu al odihnei.

II. Necesitatea silei

De ce ne temem de silă? Pentru că reacționăm și socotim că e o nenorocire, că e un lucru greu?
Interesele noastre, influența cugetului nostru lumesc, revoltele noastre copilărești, vedeniile și ideologiile lumii, egoismul nostru, meschinăria noastră, toate vin peste noi și ne împiedică să luăm cu totul și din tot sufletul jugul lui Hristos. Mai mult, când suntem cu totul sun influența societății contemporane secularizate și fără Dumnezeu sau suntem fără temelie din punct de vedere teologic, atunci avem o viață duhovnicească superficială, iar sila o interpretăm fără judecată și iresponsabil.
De regulă, oamenii urăsc suferința și reaua-pătimire, își hrănesc trupul și-și încălzesc poftele. Ceea ce pentru omul din lume este un drept binecuvântat sau o scuză aparent rațională și o ocazie de ușurare, pentru credincioși e un sfârșit al pierzaniei. De aceea, depășirea grijii instinctuale față de noi înșine și a suficienței noastre cer o iubire adevărată. Avem nevoie de focul dumnezeiesc pe care-l aprinde înăuntrul nostru Hristos și care ne transformă. Un adevărat dor de Hristos stinge celelalte doruri. (…)
Noi iubim pe Dumnezeu, dar, din pricina lașității sau a neputinței omenești, a neglijenței, ignoranței sau patimii, în viața de zi cu zi căutăm de fapt o autonomie față de Dumnezeu. Iubirea noastră se consumă în ideile și dorințele noastre, în creaturi, în sinea noastră, fără să înțelegem că această stare e de fapt o rupere a legăturii și afecțiunii noastre față de Hristos, e plăcerea noastră, e păcatul suficienței de sine.
Măsura noastră e Hristos, “măsura plinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13). Așa cum spune Sfântul Ignatie Teoforul și cum putem să mărturisim și noi cu îndrăzneală: “Numai pe Hristos Îl vreau, și pe El vreau să-L prind”. Vreau să-L ajung, să-L descopăr, să-L găsesc, să-L prind, să devină Domnul meu și Dumnezeul meu!
Pentru noi, așadar, sila evanghelică e o cale mântuitoare. Aici însă e nevoie de o anume atenție. Sila evanghelică e de bunăvoie și e un vlăstar intim al voinței. Nu trebuie să fie odrasla unei dispoziții psihice maladive sau a unei constrângeri ori a unei hotărâri provenite din frică sau din necesitate sau doar ca “să nu mai păcătuim”. De asemenea, necazul inimii, lacrimile ochilor, plânsul sufletului sunt binecuvântări ale lui Dumnezeu, dacă ies cu o bucurie vie a lui Hristos, din belșug și adăpând toată atmosfera preocupărilor noastre zilnice. (…)
Oamenii veseli sunt peceți ale lui Hristos; prin asceză aceștia scrutează adânc în ei. De asemenea, disprețul autentic al chipului strict sin noi, precum și înălțarea noastră la înălțimea unei pocăințe din inimă și a trăirii poruncilor evanghelice sunt un spațiu fecund al unui necontenit martiriu al conștiinței.
Sila e un bisturiu minunat într-o chirurgie eficientă a patimilor. Dar nici asceza, nici reaua-pătimire nu sunt instrumente pentru echilibrarea dualității dintre trup și suflet, ca elemente ce se luptă unul împotriva celuilalt. Asceza nu este o omorâre a trupului, ci o omorâre a patimilor. Trupul este împreună-lucrător cu Duhul. Suferința de bunăvoie e o cale de eliberare și o odihnă reală. Trup și suflet alcătuiesc împreună spațiul Duhului Sfânt, Care călăuzește și deprinde luptele duhovnicești, întâlnirea cu Dumnezeul nostru.
Cultivăm viața noastră și viitorul, vedem secerișul, reușita în asceză, în slujire, în răbdare, în rugăciune, în slujbele dumnezeiești. Simțim o aprobare și de la ceilalți, ne bucurăm, fiindcă Dumnezeu este cu noi, binecuvântând tinerețea noastră, bătrânețea, veșnicia noastră, nestricăciunea, nemurirea noastră.
Sila evanghelică nu e o tiranie. E o viață duhovnicească, e o ușurare, o lipsă de griji și o veselie, e o deschidere a cerurilor pentru fiii și fiicele lui Dumnezeu care se joacă înaintea Lui ziua și noaptea.
Sila e atât de ușoară! Fiindcă Mângâietorul ni le face pe toate ușoare și lipsite de osteneală. Viața duhovnicească ajunge să fie înaripată. Prin silă firea noastră trupească e înnoită cu totul și se transfigurează întru asemănarea trupului lui Hristos. “Ziua zilei spune cuvânt și noaptea nopții vestește știință” (Ps. 18, 3). E un progres al vieții noastre, o auzire tainică a vocii lui Dumnezeu, o intrare care ne aproprie de jertfelnicul Cortului ceresc.

Epilog

În cele din urmă, ce este sila?
Puțină strâmtorare de bunăvoie care aduce darul harului. Puțină răbdare, căreia îi urmează rodirea duhovnicească, așa cum spune Sfântul Grigorie Palama: “După greutatea iernii vine ceasul înfloririi”. Vine primăvara împovărată de frunze, flori și roade. Legile duhovnicești nu sunt inactive, ci funcționează; și luptătorul devine ca un înger în cer, încredințat fiind necontenit pe de-o parte că e aproape de Dumnezeu, iar pe de altă parte că într-adevăr “sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Mc. 49, 1). Acest lucru e valabil despre toate timpurile. Ceea ce așteptăm ca eveniment eshatologic e trăit încă de acum ca arvună a împreună-împărățirii finale cu Hristos. (…)

Din Arhimandritul Emilianos- Monahismul — pecetea adevărată

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s