Arhim. Emilianos – Ușurința silirii și sila ușurinței

Prolog

În chip înțelept precizează Domnul că “Împărăția cerurilor se ia cu sila și silnicii o răpesc” (Mt. 11, 12). Prin urmare, toți cei ce cred în Hristos viețuiesc ca niște silnici și luptători, ostenindu-se și chinuindu-se, până când “Hristos Se sălășluiește” (Ef. 3, 17) în inimile lor. (…)
Și foarte marele Apostol Pavel, credincios cuvântului Domnului, se bucură și mulțumește atunci când sila evanghelică e împinsă până la cruce și moarte, mărturisind că “cei ai lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Ga. 5, 24), lăudându-se “în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Ga. 6, 14).
Sfinții Părinți, conformându-se și ei în continuare acestui principiu și acestei obârșii evanghelice a vieții în Hristos ne spun cu credință și convingere: “Calea Domnului este o cruce de zi cu zi”. Altul zice: “Cel care își face silă lui însuși în toate, acesta e monah”. Iar altul: „Monahul este o silă necontenită a firii”.
Această axiomă duhovnicească a devenit o conștiință a tuturor celor care urmează pașilor lui Hristos și privesc sila ascetică ca pe o imitare martirică, care aduce o răsplată veselă și făgăduința vieții veșnice.
Dar cum anume se face sila un astfel de elan și izvor de ușurare pentru atleții credinței? Strigătul pe care-l auzim în fiecare zi din zeci de mii de inimi: “Lasă-mă să mă odihnesc!” (Ps. 38, 8-12), își găsește un răspuns sigur, un ecou izbăvitor: “Nimeni să nu caute ușurarea, ci să suspine acum și să se necăjească, ca să moștenească lărgimea Împărăției lui Dumnezeu”.

Continuă lectura

Arhim. Emilianos Simonopetritul-Despre durerea care ne întregește

Dumnezeu ne învrednicește atunci de toată bucuria și de toată veselia. Dobândim atunci o interiorizare mistică și toate ale noastre devin purtătoare de Duh. Omul nu e niciodată incapabil de astfel de realizări. Oricât de greu de îmblânzit ar fi omul, Dumnezeu este mai presus prin iubirea Lui și ne face izbânda Lui. Dar pentru că noi avem inima învârtoșată, pentru că suferim de uitare, de împrăștiere, pentru că avem un caracter care se împotrivește, de aceea să ne amintim că Dumnezeu a găsit in mijloc fără greș ca să nu pierdem împărăția cerurilor, ca să nu contenească nicicând liturghia noastră, ci să devină veșnică. Putem ajunge oriunde, chiar și în cer, dar nu fără durere! Durerea, boala, strâmtorarea nu sunt semnele doveditoare ale unui blestem, ci sunt mijloacele îndreptării noastre și ale slavei noastre dumnezeiești, pentru că asceza este silire și durere.
Trebuie să iubim durerea ca să fim slujitori de cele sfinte ai lui Dumnezeu. Nu există nimeni care să nu aibă o durere sau care să nu aibă mâine și mai multă durere. Trebuie să iubim necazurile vieții, cancerul, pneumonia, ptoza uterului, ulcerul, atacul cardiac, comoția cerebrală, episodul encefalic, acuzațiile, calomniile, egoismele care ne tiranizează. Fără acestea, fără durere, vom fi incompleți și nu vom ajunge deplini. Durerea ne întregește. Chiar și cele mai mari patimi ale noastre sunt distruse și spulberate de durere și devin atrofice, iar noi ne hrănim și ajungem puternici.

Arhim. Emilianos Simonopetritul-Cateheză despre rugăciunea lui Iisus (2)

(…) Puțin câte puțin Îl descopăr pe Dumnezeu. Îl cunosc pe Dumnezeu. El este Dumnezeu. Dumnezeu mă iubește. Dumnezeu intră acum în mine. Cum intră în mine? Înțeleg acum ce înseamnă că Dumnezeu e Lumină, Hristos e lumină din Lumină și Duhul Sfânt e “ceea ce este în Lumină”. “Întru lumina Ta vom vedea lumină” (Ps 35, 10). În lumina Duhului vom vedea Lumina, vom vedea pe Dumnezeu. Simțim ce înseamnă că Dumnezeu e Lumină, Tatăl e Lumină, Fiul e Lumină, Duhul Sfânt e Lumină, și numaidecât toate cele ce erau umbra luminii – și în realitate inexistente – luminate fiind, dispar din fața noastră. NU se șterg dinaintea noastră; dispar activ. Se fac inactive. Sunt inundate de lumină. Și orice colț se luminează.

Continuă lectura

Arhim. Emilianos Simonopetritul-Cateheză despre rugăciunea lui Iisus (1)

(…) Când iubesc pe cineva, vreau să fim numai noi doi, să cuvântăm pur și simplu unul cu altul față în față. Vreau, așadar, ca Dumnezeu să vină aici în câmpul meu de luptă. Aici, iubiții mei, e unul din punctele cele mai importante și înfricoșătoare ale vieții noastre duhovnicești. Să vedem dacă vom vom începe cândva să ne rugăm Domnului, să ne rugăm lui Dumnezeu. E un moment, în care vom trăi acea dramă a poetului (F. Nietzsche) care spunea: “Du-te, Dumnezeule!”, și iarăși: “Vino, Dumnezeul meu!” Când Dumnezeu se apropria de el, Îl simțea ca pe un călău și zicea: “Du-te, călăul meu!” Și când Dumnezeu începea să plece, spunea: “Vino, prietenul meu”. Alternativa aici e a-L primi sau a-L respinge pe Dumnezeu. Până acum ne bălăcim într-o ceașcă și avem senzația că înotăm. Până acum ne-am jucat cu Dumnezeu “de-a v-ați ascunselea”. Acum vine ceasul în care vom vedea dacă-L vom primi sau Îl vom respinge.

Tâlcuiri la Filocalie – Sfântul Isihie

Îmi aduc aminte de cineva pe care, de pe când era mic copil, îl povățuiau cum să trăiască pentru a fi un creștin desăvârșit. I-au înșirat cele de care trebuie să se ferească și, cu mii de pilde din istorie și din Viețile Sfinților, cele pe care să le împlinească. El, săracul, s-a întristat, fiindcă erau foarte multe și nu le putea ține minte. I-au spus că-i vor face un plan cEmilianos Simonopetrituloncis, iar el a primit cu bucurie. L-a învățat repede, la perfecție, pe toate părțile, și îl spune pe de rost, și încerca să-l împlinească. Treceau însă anii și vedea că nu-i iese nimic. S-a dus atunci la duhovnicul lui și i-a zis: “Părintele meu, nu pot să împlinesc acestea, am obosit deja, spune-mi ceva mai ușor!” Duhovnicul i-a răspuns: “Să taci, să tacă și mintea ta, și să nu-ți lași mintea să meargă altundeva decât la Hristos. Și dacă mintea singură se îndreaptă altundeva, tu, de îndată ce îți dai seama, s-o întorci iarăși la Hristos. Te doare ceva? Nu spune că mă doare, fiindcă mintea îți pleacă de la Hristos. Gura și mintea ta să vorbească numai despre Hristos!”
La început acela s-a nedumerit: “Cum e posibil așa ceva?” S-a străduit însă, pe cât a putut, să împlinească. Au trecut doi ani și și-a adus aminte de greutatea pe care o avea în a îndeplini planul pe care i-l dăduseră. Ce ciudat! S-a încredințat că toate câte nu le putea face atunci, acum se săvârșeau de la sine. Cum? De către Duhul Sfânt. L-a cercetat Duhul Sfânt, i-a vorbit în inimă, i-a luminat existența și starea i s-a schimbat de la sine. La fel cum intrând în acest loc lumina, întunericul se risipește, și atunci văd zâmbetul vostru, ochii voștri curați, și întrevăd inimile voastre neprihănite și curate, tot așa și cele dinlăuntrul nostru se luminează și ocupă un loc înaintea lui Dumnezeu. Iată rezultatele trezviei. Vine Sfântul Duh și descoperi că le ai pe toate.

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuiri la Psalmi, PSALMUL 80

9. Auzi, norodul Meu, mărturie îţi aduc; Israele, de M-ai asculta,
Ascultă-Mă, poporul Meu! Cu câtă dragoste, cu câtă duioşie coboară atât de jos Dumnezeu! Ca şi cum l-ar atinge pe poporul Său, ca şi cum Şi-ar pune mâna pe umărul lui şi i-ar spune: ”Ascultă-mă, copilul Meu, cu tine vorbesc! Cum poţi să stai cu gândul că Eu nu sunt cu tine? Nu-mi auzi graiul? Nu-mi vezi mâna? Israil, copilul meu, mărturie îţi aduc, îţi fac simţită prezenţa Mea, o mărturisesc prin sfătuire, prin învăţătură, prin această mângâiere, prin coborârea Mea atât de aproape lângă tine, prin aproprierea Mea! Oare chiar n-o simţi?”

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuiri la Psalmi, PSALMUL 16

Acest minunat psalm este foarte simplu, dar şi foarte important. Este rugăciunea unui om îndurerat.
Dacă astăzi nu suferim, să nu uităm că s-ar putea ca mâine să suferim şi că în jurul nostru se află atâţia fraţi de-ai noştri, prieteni de-ai noştri, oameni apropiaţi sau străini, care nu încetează să fie mădulare ale trupului nostru. Să ne rugăm pentru aceşti oameni cu acest psalm sau cu cuvinte asemănătoare. Am spus însă că dacă nu suferim astăzi, vom suferi poate mâine. Dar mai degrabă suferim întotdeauna.

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuiri la Psalmi, PSALMUL 37

PSALMUL 37

Psalm al lui David.
Spre pomenire despre Sâmbătă.

2. Doamne, nu cu iuţimea Ta să mă cerci,
nici cu mânia Ta să mă cerţi.
3. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine
şi ai întărit preste mine mâna Ta.
4. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale,
nu este pace în oasele mele de către faţa păcatelor mele.
5. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine.
6. Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele
de la faţa nebuniei mele.

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuiri la Psalmi, PSALMUL 87

PSALMUL 87

(…)

17. Preste mine au venit mâniile Tale, înfricoşările Tale m-au turburat.

Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, iar eu marea pe care Tu o străbaţi. Fiţi atenţi la însingurare! Omul care pătimeşte are impresia că nimeni nu suferă mai mult decât el, că nimeni nu se găseşte într-o stare ca a lui. Însingurarea lui înaintează şi ajunge la culme: numai ei suferă, nimeni altul. Dumnezeul meu, numai pe mine Te răzbuni! Toată atenţia şi mânia Ta s-au întors împotriva mea. Preste mine au venit mâniile Tale, înfricoşările Tale m-au turburat. Nu numai că Te-ai mâniat pe mine, nu numai că m-ai îndepărtat, dar am ajuns un gunoi în mâinile Tale, o jucărie, un prunc în care bagi frica. M-ai prins şi mă înfricoşezi.

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Viaţa duhovnicească

Viaţa duhovnicească nu înseamnă să dobândesc ceva ce nu am, ci să descopăr ceea ce am deja, să dau viaţă înlăuntrul meu la ceea ce am primit de la Dumnezeu. Asta-i stagnarea noastră, faptul că nu simţim că pentru noi nu e viu ceea ce deja Dumnezeu ne-a dat. Dumnezeu Şi-a săvârşit lucrarea Sa, Şi-a împlinit în întregime misiunea, a dus-o la bun sfârşit, pe toate le-a făcut. A îmbogăţit, a umplut viaţa noastră. Nu există nimic altceva pe care viaţa noastră l-ar fi putut încăpea. Numai că noi trăim fără această plinătate a lui Dumnezeu. De aceea spunem că viaţa duhovnicească este deschiderea ochilor noştri. Să ne deschidem ochii şi să vedem că Dumnezeu ni S-a dat pe Sine Însuşi.

Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuire la viaţa Cuviosului Nil Calavritul