Arhim. Sofronie Saharov – Tăcerea martirică

Războiul pe care îl suportăm este foarte mare. Toţi sunt împotriva noastră: şi ştiinţa, şi politica. Nu sunt pesimist, dar cred că trăim chiar vremurile de pe urmă. Starea noastră trebuie să fie martirică. Ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa (Isaia 53, 7). Când răspundem la violenţă cu violenţă nu facem nimic. Tăcerea martirică va arăta în timp îndelungat victoria, biruinţa. Dacă săvârşim şi noi violenţă şi presiune faţă de ceilalţi îi vom obliga să se pregătească pentru al doilea atac, mai mare.

Arhim. Sofronie Saharov–“Politica nu încape în Evanghelie”

În vremea primelor prigoane o grupare de creștini era condusă de către viitori martiri. Unul dintre aceștia a rupt ordinul împăratului prin care fuseseră prinși. Biserica nu l-a canonizat pe acela drept sfânt, deși a fost martir, deoarece fapta pe care a făcut-o a fost de natură politică. De aceea lucrările noastre nu trebuie să aibă deloc un scop politic. Politica nu încape în Evanghelie, deoarece politica cere putere, în timp ce Evanghelia propovăduiește dragostea, jertfa, micșorarea, crucea.

Arhim. Sofronie Saharov-Despre rugăciune

Rugăciunea este un act lăuntric al duhului nostru. Ea se poate exprima în cele mai diferite forme. Nu rareori, ci destul de des, aceasta se exprimă prin tăcerea noastră în faţa lui Dumnezeu, tăcere pentru că Dumnezeu vede toată profunzimea gândurilor noastre, toate dorinţele inimii noastre, şi nu întotdeauna suntem capabili să le exprimăm în cuvinte. Dumnezeu înţelege mişcările tainice ale inimii noastre şi răspunde la ele.
Eu mă tem puţin că nu dai atenţie chiar acestui lucru spus mai sus: că tu eşti înclinată să crezi, aşa cum o fac mulţi, că rugăciunea înseamnă doar şedere în faţa icoanelor şi rostirea formulelor rânduite (de dimineaţă şi de seară sau a psalmilor). Desigur, cu o astfel de rugăciune poţi să fii obişnuit încă din copilărie şi să o săvârşeşti în fiecare zi. Dar această rugăciune este cu totul nesatisfăcătoare şi nu epuizează problema rugăciunii.
Observ că oamenii contemporani devin tot mai puţin capabili pentru o astfel de rugăciune. Acest fenomen eu mi-l explic prin creşterea activităţii intelectuale a oamenilor. Mintea noastră se găseşte într-o continuă agitaţie din pricina nenumăratelor impresii de tot felul: vizuale şi auditive. De dimineaţă începe activitatea oamenilor din sate şi oraşe, care antrenează mintea şi imaginaţia în cursul evenimentelor la care iau parte.