Arhim. Emilianos – Ușurința silirii și sila ușurinței

Prolog

În chip înțelept precizează Domnul că “Împărăția cerurilor se ia cu sila și silnicii o răpesc” (Mt. 11, 12). Prin urmare, toți cei ce cred în Hristos viețuiesc ca niște silnici și luptători, ostenindu-se și chinuindu-se, până când “Hristos Se sălășluiește” (Ef. 3, 17) în inimile lor. (…)
Și foarte marele Apostol Pavel, credincios cuvântului Domnului, se bucură și mulțumește atunci când sila evanghelică e împinsă până la cruce și moarte, mărturisind că “cei ai lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Ga. 5, 24), lăudându-se “în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Ga. 6, 14).
Sfinții Părinți, conformându-se și ei în continuare acestui principiu și acestei obârșii evanghelice a vieții în Hristos ne spun cu credință și convingere: “Calea Domnului este o cruce de zi cu zi”. Altul zice: “Cel care își face silă lui însuși în toate, acesta e monah”. Iar altul: „Monahul este o silă necontenită a firii”.
Această axiomă duhovnicească a devenit o conștiință a tuturor celor care urmează pașilor lui Hristos și privesc sila ascetică ca pe o imitare martirică, care aduce o răsplată veselă și făgăduința vieții veșnice.
Dar cum anume se face sila un astfel de elan și izvor de ușurare pentru atleții credinței? Strigătul pe care-l auzim în fiecare zi din zeci de mii de inimi: “Lasă-mă să mă odihnesc!” (Ps. 38, 8-12), își găsește un răspuns sigur, un ecou izbăvitor: “Nimeni să nu caute ușurarea, ci să suspine acum și să se necăjească, ca să moștenească lărgimea Împărăției lui Dumnezeu”.

Continuă lectura

Anunțuri