Părintele Porfirie-Să cerem de la Dumnezeu să se facă voia Lui în viața noastră

Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere. Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are El rațiunea Lui. Are și Dumnezeu “tainele” Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că EL cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere. Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, … nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui (Evr. 4, 13). Noi să nu stăruim; strădania aduce rău în loc de bine. Să nu căutăm cu tot dinadinsul a dobândi ceea ce cerem, ci să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Căci, cu cât “vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează. Așadar – răbdare, credință și liniște. Și chiar dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată și, dacă este pentru binele nostru, ne va da ceea ce trebuie și când trebuie.

Părintele Porfirie – Când am fost rânduit acolo, la început, am trecut printr-o mare ispită

Dar încă nu v-am spus prin ce ispită mare am trecut la început, când am fost rânduit acolo, însă m-a ajutat Dumnezeu.
În prima duminică m-am dus să slujesc cu multă bucurie. Dorinţa mea de a lucra într-o fundaţie se împlinea. Îmi dăduse Dumnezeu acest dar. Dar ce-am păţit! În ceasul în care trebuia să încep slujba la Sfântul Gherasim, am auzit afară foarte tare un gramofon cu cântece de dragoste: ”Te iubesc, te iubesc…” ş.a. Am continuat… nimic, aceleaşi. Eu – rugăciunea, Dumnezeiasca Liturghie. Afară cântecele, înăuntru biserica plină de lume. Ieşeam să spun ”Pace tuturor” din Uşile Împărăteşti, dar Liturghia era foarte tulburată. Când am isprăvit, deznădăjduit, am potrivit Sfintele Taine, am împachetat veşmintele şi am ieşit îndată afară. Peste drum de Biserică era un magazin de gramofoane şi de plăci de gramofon. Am mers cu nobleţe la proprietar, la domnul Koureta, şi l-am rugat, dacă este cu putinţă, cel puţin la vremea Dumnezeieştii Liturghii, să oprească gramofonul.

Maica Teosemni–ucenica Părintelui Porfirie

Cuvinte duhovniceşti

Monahul este un om fin şi nobil, se poartă frumos, vorbeşte frumos, nici nu agresează, nici nu desconsideră pe nimeni. Îşi împarte lucrurile sale, iartă celorlalţi. Le oferă locul lui, îi preferă pe ceilalţi. Vrea întotdeauna să fie preferaţi ceilalţi, în detrimentul său. Îşi ia sieşi ce este mai rău şi lasă celorlalţi ce este mai bun. Lasă celorlalţi întâietatea, cere pentru sine doar slujirile cele mai simple, smerite. Este plin de discernământ, nu-i întrerupe pe ceilalţi când vorbesc. Nu ia niciodată cuvântul singur. Nu are îndrăzneală şi obrăznicie.

Vedeţi, surorilor, Sfântul Siluan şi-a petrecut tinereţea departe de Dumnezeu, chiar a păcătuit, dar niciunde nu se justifică pe sine. Nu zice, de exemplu: ”Eram tânăr, n-am ştiut”, aşa cum am zice noi, ci dimpotrivă, se numeşte pe sine mare păcătos, în timp ce, de fapt, era sfânt, şi nu foloseşte deloc justificarea, îndreptăţirea. Noi ce facem? Un singur cuvânt să ne zică, şi ne găsim mii de scuze şi de justificări, de îndreptăţiri. Şi în niciun chip nu primim cele ce ni se spun. Nu este o atitudine călugărească asta, surorilor! Monahul nu trebuie să se îndreptăţească, ci doar să-şi plece capul şi să zică: ”Binecuvântaţi!” sau, cel puţin, să tacă.